Ziua 1: diversitate, lux, intârzieri

Posted by on Jul 19, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 3 comments

Este vineri 13. Mereu am fost curioasă dacă această zi este într-adevăr nefastă, așa cum spune supersiția. Noi am înfruntat superstițiile și ne-am luat biletele de avion pentru o zi de vineri, 13. De fapt, am plecat din Milano pe 12 la 7 dimineața și am ajuns in Ho Chi Minh City pe 14, la 1 noaptea. Dar tot pe drumuri am fost și pe 13.

A fost o așteptare interminabilă, bogată, interesantă. Am plecat spre aeroport cu inima strânsă. Mi-am lăsat cățeii în Piossassco, la ai mei. Mă simt de parcă mi-am trădat și părăsit copiii. Ei erau veseli, deși Bella simțea ce se întâmplă. Nu îmi rămâne decât să sper că vor fi bine. Nu credeam că poate fi așa dureros să te desparți de niște căței.

La aeroport nu am mai avut probleme de data aceasta din cauza kilogramelor în plus. Avem 60 de kg, exact maximul admis la cală. A trebuit să punem la cală și rucsacul foto, că era prea mare și greu, iar  în grabă și zăpăceală , am uitat să luăm cu noi șosete, baterie pentru D7000 și cărți pentru cele 13 ore de așteptat în Dubai, drept pentru care am stat zgribuliți sub păturica din avion și ne-am uitat la filmele proaste de pe ecranul minuscul.

Deja eram foarte plictisită, aveam picioarele înghețate ca în mijlocul iernii și mă gândeam cu groază la cele 13 ore de așteptare. Aeroportul din Dubai este imens. Impresionabil de imens. Cât un orășel românesc.  Iar pe cât este de mare, pe atât este de luxos.

Oameni de toate felurile se plimbă din stânga în dreapta și din dreapta în stânga. Sunt exemplare din toate rasele, religiile si clasele sociale.  După ce ne-am plictisit de explorat mini-orașul aeroport Dubai, m-am așezat pe o bancă și am început să observ oamenii care se plimbau de colo colo. Un lucru am observat…deși toți erau atât de diferiți, aveau un lucru comun:  un orgoliu nemăsurat. Toți mergeau mândri prin fața străinilor, uitându-se cu coada ochiului să vadă cine îi privește pe ei, mergând prin aeroportul din DUBAI, eventual cu o sacoșă duty free în mână, pe care o leagănă alene, pentru a vedea și alții ce bogați, moderni și lipsiți de prejudecăți sunt ei. Dar în secunda următoare, când trecea vreo musulmană pe langă ei ridicau dintr-o nară cu dispreț. Făceau toți eforturi să își arate nonșalanța și obișnuința de a se plimba prin aeropoarte de lux.

Orgoliul dădea pe dinafară, deși aeroportul era imens. Orgoliul a fost cel care a schimbat fața lumii, mersul natural al lucrurilor. Orgoliul a distrus multe povești frumoase, a stors multe lacrimi și a redesenat omul. Dincolo de acea față tolerantă, modernă, pe care o afișau toți, se simțea în aer o repulsie față de ceilalți, era o atmosferă inglodată de stereotipuri și blocaje față de diversitate.

Așteptarea devenise insuportabilă. Era foarte frig de la aerul condiționat, ațipeam cu greu în scaunul incomod sub privirile reticente ale celorlalți, aveam impresia că am dormit ore întregi, dar îmi dădeam seama cu groază ca au trecut numai 5 minute.

Când a venit în sfârșit timpul îmbarcării, am aflat că avionul are întârziere o oră, care între timp s-a transformat în 3 ore. Am decolat înghețați, morți de somn și lihniți de foame. Am dormit cea mai mare parte a zborului. Mă trezeam când intram în zone cu turbulențe și pasagerii se panicau în jur.

Am aterizat la 12 noaptea într-o căldură tropicală de care îmi era dor. Am fost ușurată să descopăr că vietnamezii știu mai multă engleză decât chinezii, și că sunt persoane mult mai decente și cu bun simț. De fapt, nu există comparație între vietnamezi și chinezi, dar având în vedere că atât China, cât și Vietnam sunt țări comuniste, iar cel din urmă a fost sub ocupație chineză 1000 de ani, temerile mele aveau un anumit fundament.

(…)

Ultima săptămână a fost una plină…am trecut prin 5 tări, cu temperaturi cu minus și cu plus (40 grade). Deocamdată am probleme cu adaptarea doar la fusul orar. Este 4 dimineața și încă nu pot dormi. În Italia e 11, iar copiii mei blănoși încă zburdă prin grădină. Mâine începe descoperirea Ho Chi Minh-ului.

3 Comments

  1. Este vineri 13. Mereu am fost curioasă dacă această zi este într-adevăr nefastă, așa cum spune supersiția. Noi am înfruntat superstițiile și ne-am luat biletele de avion pentru o zi de vineri, 13. De fapt, am plecat din Milano pe 12 la 7 dimineața și am ajuns in Ho Chi Minh City pe 14, la 1 noaptea. Dar tot pe drumuri am fost și pe 13.
    A fost o așteptare interminabilă, bogată, interesantă. Am plecat spre aeroport cu inima strânsă. Mi-am lăsat cățeii în Piossassco, la ai mei. Mă simt de parcă mi-am trădat și părăsit copiii. Ei erau veseli, deși Bella simțea ce se întâmplă. Nu îmi rămâne decât să sper că vor fi bine. Nu credeam că poate fi așa dureros să te desparți de niște căței.

  2. Intr-adevar: “Orgoliul a distrus multe povești frumoase, a stors multe lacrimi și a redesenat omul.” Imi place foarte mult …
    Mult succes in tot ceea ce v-ati propus si astept cu mare interes tot ceea ce va urma.
    Sunt cu ochii pe … blog! 🙂

    • Multumim pentru incurajari:)

Leave a Comment