Ziua 13: crabi, creveți, orez

Posted by on Jul 31, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Încă o dimineață minunată care e pe cale să se termine. Plaja e plină de turiști care au apărut peste noapte și au ocupat toate șezlongurile bune. M-am pierdut în contemplarea mării sub soarele arzător, pe plaja goală (toți turiștii s-au adăpostit la umbră, să nu le imbătrânească pielea), și m-am trezit că urmăream de câteva minute activitatea unui crab. Când plaja e goală, crabii își fac de cap. Își scot ochii din nisip, se uită în toate direcțiile, ies din gaura lor și merg cu o viteză incredibilă să studieze lucrurile aduse de valuri, trag după ei ce e comestibil sau folositor în căsuța lor.
Au între 2 și 5 cm și culoarea nisipului și sunt atât de rapizi că nu îi poți vedea decât dacă mergi cu nasul în pământ și cu ochii în patru. Din când în când marea ajungea până la găurile lor, pe care le astupa. O vreme aveam impresia că au murit, nu mai dădeau nici un semn de viață, apoi le vedeam ochii ieșind din nisip, un picior, apoi alergau repede spre alt loc. Din când în când izbucneau adevărate lupte între crabii mai mari și cei mici. Parcă erau din filmele chinezești cu kung fu când își ridicau cleștii și le agitau spre celălalt. Avea loc o scurtă încăierare, apoi o retragere mergând cu spatele. Când mai trecea câte un om, săpau rapid câte o gaură în nisip și se ascundeau, rămânând cu ochii afară, la pândă.
Am stat ore întregi, eu să privesc activitatea crabilor, Stelian să îi pozeze. A găsit unul mai mare, mort și l-a pus pe nisip. Imediat un alt crab a venit la cel mort și l-a tras după el, în gaura lui. Doar că mortul era prea mare și nu încăpea. Îmi aminteam de poveștile în care morții nu încăpeau în groapă, interpretarea bătrânilor fiind că mortul nu vrea să părăsească această lume. Mă gândeam că din moment ce crabii au casa sub pământ, teoretic ei sunt ca și îngropați când sunt afară, ei trăiesc pe dos față de noi, cei care locuim la suprafața pământului. O prostie, știu.
[…]
Azi am zis să încercăm o specialitate gastronomică a locului, dacă tot am vânat crabi toată ziua. Am luat un fel care este specific sudului Vietnamului: creveți prajiti în lapte de cocos intr-un fel de sos de usturoi. Eu am o problemă: nu pot mânca pești sau alte mâncăruri …cu ochi. Am impresia că se uită la mine și mă simt vinovată că îi mănânc. Din fericire creveții mi i-a adus fără ochi. Dar tot aveam impresia că mănânc ceva viu. Și erau și foarte picanți și cu o textură cauciucoasă. Clar, nu m-a impresionat acest fel de mâncare specific zonei.

Prefer veșnicul orez prăjit cu legume. Aș încerca însă Banh chung (o prajitură din orez lipicios care la mijloc are carne de porc și fasole cu miez galben (dau xanh), învelită în frunză de banan într-o formă pătrată, legata bine ca un pachețel și fiartă în jur de 10 ore servită mai ales la anul nou ca un simbol al pământului). Se spune că sunt foarte bune, dar încă nu am văzut nicăieri pe aici. Oricum, orezul aici e demențial. M-as putea adapta să mănânc numai mâncăruri din orez.

[…]
A sosit și tristul ceas al plecării. Ne-am luat la revedere de la Khanh (chelnerul), am făcut schimb de adrese(mai mult prin semne), și am plecat cu inima grea să ne facem bagajele, urmând ca a doua zi dimineață să plecăm.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: