Ziua 14: diferențe, tradițional, lene

Posted by on Jul 31, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Este ora 10. Nu am mai plecat. Khanh a afișat un zâmbet larg când ne-a văzut. Cred că îi suntem dragi, printre atâția turiști care vin și pleacă fără să stabilească niciun contact uman cu el. Eu m-am bucurat ca un copil care se întoarce în locul preferat, deși nu am plecat niciodată de acolo. Motivul pentru care mai suntem încă aici este demn de noi: nu ne-am trezit la timp. Nu am mai făcut bagajele cu o seară înainte și ne-a fost prea lene să ne trezim la 5 să le facem, așa că am mai stat. Nu că mi-ar fi părut rău.
Apa e foarte liniștită azi și plină de turiști care se bălăcesc. În special vietnamezi. Nu înțeleg însă de ce ei intră în mare îmbrăcați în pijamale sau costume sport. Chiar și copiii. Nu am văzut nici un copil dezbrăcat. Nici femeile nu înoată în costume de baie. Sau cele mai excentrice au costume de baie, dar cu totul. Nu stau nici la soare vietnamezii. Dimpotrivă, localnicii poartă mereu bluze cu mâneci lungi, șosete lungi, mănuși, măști pe față și pălării cu boruri largi. Arată ca țestoasele ninja.
Înțeleg că pentru ei e foarte important să aibă pielea albă (cu cât ești mai alb cu atât ești mai nobil), dar nu înțeleg de ce poartă măști pe malul mării…aici nu este fum de la motorete pe care să îl inhaleze. Din păcate nimeni nu mi-a putut satisfice curiozitatea. Probabil și ei se întreabă de ce suntem atât de disperați să stăm în soare până ne prăjim. Dacă ar vedea cum sunt iernile la noi, cred că ar înțelege de cu tânjim atât după soare. Oricum, probabil pentru ei am un mare tupeu să mă afișez în costum de baie chiar și când mănânc. Am observant că ei mănâncă îmbrăcați, ca și cum ar ieși în oraș, deși restaurantul este pe plajă, la 5 metri de șezlonguri. Oricum, până acum nu mi-a reproșat nimeni nimic, și nici nu am simțit vreo privire ostilă din partea cuiva. Nu cred că îi deranjează că stau numai în costum de baie toată ziua.
Mai este un lucru pe care aș vrea să îl punctez. Atitudinea “albilor” în Asia. De anul trecut am observat cum se poartă majoritatea turiștilor occidentali în țările asiatice…de parcă ar fi într-o colonie de-a lor. Se uită la asiatici de parcă s-ar uita ce a mai plantat grădinarul în propria grădină, îi bârfesc, îi judecă și se poartă cu ei ca cu niște servitori. De parcă toată lumea ar fi a lor, iar capătul ăsta de lume e doar un colț mai îndepărtat pe care nu îl pot controla prea bine, dar e bun pentru petrecut vacanța, e mai ieftin.
Atâta trăncăneală despre egalitate între oameni, atâtea țări distruse de încercările eșuate ale utopiei comunismului, pentru ca apoi să ne purtăm toți cu cei din jurul nostru de parcă ne-ar aparține, doar pentru că avem mai mulți bani ca ei. Doar că ei au mai multă libertate, mai multă viață, mai mult. Oricum, nu generalizez, dar majoritatea turiștilor așa se poartă. Nu este și cazul călătorilor, care sunt o nație aparte.
Azi nu am făcut mai nimic. Am pregătit plecarea de a doua zi, am mâncat tăcuți (iar) mâncare tradițională: rice porridge, crispy noodles, și o supă de noodles cu legume. Jumate din ea am dat-o câinilor (de fapt erau numai cățele la restaurantul ăsta, printre care una mică ce părea o vulpiță naivă și pufoasă), pentru că era prea picantă pentru noi.
Am mâncat însă rulouri de primăvară vegetariene (cha gio cu ciuperci uscate si aromate, fidea din orez transparentă, ceapă verde și niște legume, învelite într-o foaie de orez, rulate și apoi prăjite), care au denumire și compozitie diferite din sudul până în nordul Vietnamului.

La apus am asistat la un meci de fotbal ad-hoc între muncitorii de la bungalouri și cei de la restaurant. Păreau a se bucura din plin de joc după o zi de muncă asiduă și străluceau minunat în soarele pe cale să se stingă.
Am adormit cu un sentiment greu de despărțire. Nu am apucat să îmi iau la revedere de la phucocel (cățelul negru), și nici de la mare. Ultima dată când l-am văzut pe phucocel venise în pragul bungaloului să mă lingă pe față. Cred că simțea că plecăm. Oricum, nu îmi plac despărțirile. Prefer să îmi amintesc partea bună a lucrurilor.

You can support Satwa Guna project by donating, or simply putting a banner on your website/blog.

The team is grateful for any kind of support. Thank you.

Supporting project Unknown VIETNAM
stelian@photodesign.ro: