Ziua 2: somn, agitație, somn

Posted by on Jul 20, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Am auzit vagi bătăi în ușă, printre lătrături de câini. Nu știam ce visez: câinii sau omul care vorbește ciudat de după ușă. Câinii erau mai verosimili, dar încă o dată realitatea s-a dovedit a fi înșelătoare. Era proprietarul hotelului cel care bătea în ușă. Ne-a întrebat dacă vrem să luăm cina și a plecat. Noi am adormit din nou.

M-am trezit sufocându-mă și am realizat că nu era aer în cameră. Era o căldură umedă care nu te lăsa să respiri. Mi-am amintit de întrebarea cu cina și am început să râd. Era într-adevăr târziu, 14: 30, dar nici chiar vremea cinei. Cred că era un motiv să vadă dacă mai trăim. Prea nu dădeam nici un semn de viață. 

Așa adormiți cum eram, ne-am aruncat în vâltoarea orașului. Suntem cazați chiar în centrul turistic, pe celebra stradă Ngu Phao Lao. Afară era încă și mai sufocant aerul. Ne-am făcut loc printre sutele de motociclete care ne tăiau calea. am căscat ochii la fiecare tarabă, om, situație. Erau foarte mulți americani ce păreau stabiliți aici, și toți păreau din aceeași categorie: de vârsta a doua, înalți, bine făcuți. Teoria glumeață a lui Stelian e că sunt soldați din timpul războiului stabiliți aici pentru că aveau mustrări de conștiință după dezastrul pe care l-au lăsat în urmă. 

Eu una, m-am bucurat să descopăr în vietnamezi oameni ospitalieri , relaxați, zâmbitori, în ciuda faptului că nu au o viață tocmai ușoară. Ne-am învârtit prin oraș toată ziua, am descoperit străzi, mirosuri, particularitățile care dau viață unui loc și care nu pot fi descrise. 

Ho Chi Minh e un oraș viu. Deși pe străzi șoferii claxonează necontenit, atmosfera este liniștită. Nu trebuie să te stresezi că vei fi trântit la pământ de vreo motoretă care merge pe contrasens. Trebuie doar să ai încredere că te va ocoli la timp. De cele mai multe ori o face. 

Am găsit aici oameni dispuși să ajute, să zâmbească pentru lucruri mărunte, să învețe. Seara orașul e o explozie de lumini, muzică, râsete. Ce e drept, nu este un cartier foarte bine famat. În fața barurilor cu instalații atârnate de ușă poți vedea fete cu fuste foarte scurte și tocuri foarte înalte făcând ochi dulci străinilor. Am citit intr-un articol că protituția este o problemă cu care se confruntă Ho Chi Minh. Pe polițiști nu părea să îi deranjeze.

Pe noi ne-a doborât somnul din nou. Deși ne-am trezit la 14:30, ceasurile noastre biologice erau setate cu 5 ore mai devreme, ora Italiei. A trebuit însă să planificăm care va fi următoarea destinație. Am ales că începem cu Sudul, cu insula Phu Quoc. În poze pare a fi un fel de rai pe pământ. Dar am învățat să nu mă mai încred în poze. Realitatea e mereu mai complexă.

Leave a Comment