Ziua 4: soare, nisip, vis

Posted by on Jul 21, 2012 in Blog, Contest, First page, Uncategorized, Unknown VIETNAM | 0 comments

Pe măsură ce se lumina, terasa unde așteptam să treacă timpul prindea viață. Pe la 5, înainte să răsară Soarele, oameni în pijamale au început să se plimbe pe străzi. Aveau pijamale foarte elegante, ce e drept. O melodie pentru practica de tai chi a început să cânte la difuzor,  iar fiecare om să își execute practica proprie, pe care și-a format-o de-a lungul timpului, după necesitățile particulare. Proprietarii terasei aveau deja mâncare pregătită pentru clienții matinali. Cam în jumate de oră terasa era plină de turiști care așteptau vaporul.

Incredibil cum s-a schimbat atmosfera în doar jumate de oră. De la o terasă dubioasă, în paragină, la locul perfect unde te poți odihni în timp ce aștepți SuperDong-ul (așa se chema vaporul). Mi se închideau ochii de somn și nu am fost prea fericită să descopăr aerul condiționat din feriboat. Am început să detest aerul condiționat. Nu îmi amintesc mare lucru din drum. Pe fundal era un film foarte, foarte prost care avea sonorul dat la maxim, iar imaginile pe care le țin minte sunt niște flashuri printre sesiuni de somn profund.

Pe insulă este foarte liniște. În 5 minute m-am bronzat cu urmele hainelor de pe mine. Am traversat-o de la Est la Vest (aprox 25 km), spre zona mai populată. Am căutat un loc să punem cortul, dar plaja era foarte murdară, după o furtună recentă care a făcut ravagii. Ne-am cazat până la urmă într-un bungalow foarte drăguț, și am pornit în explorarea orășelului principal. Activitatea este în toi în oraș, deși soarele dogorește cu toată forța lui. Am cumpărat fructe (la prețuri de turiști), cremă de plajă (pe insulă există doar un singur fel de cremă: Nivea cu protecție 10), apă. M-am apropiat încet de vasele cu fructe de mare vii puse în vânzare, m-am uitat chiorâș la niște broaște ce așteptau să devină delicatese, și am pornit înapoi spre bungalow.

Pe la 8 seara deja se întuneca, dar am reușit să fotografiem apusul minunat care se desfășura în fața noastră cu o viteză uimitoare. Nici nu ne-am dezmeticit bine, că se întunecase. Deja m-am împrietenit cu un câine rasa Phu Quoc (doar pe insula asta există). Merge cu mine peste tot și mă păzește mereu dând din coada lui încovrigată. Insula aceasta îmi dă o energie formidabilă și o stare foarte bună. Încă se mai plimbă pe retina mea culorile apusului abia trecut. M-au însoțit în liniștea nopții.

Leave a Comment