Ziua 5: muson, vânt, hamac

Posted by on Jul 21, 2012 in Blog, Contest, First page, Unknown VIETNAM | 0 comments

Apusul mirific de seara trecută a adus după el musonul. Nori imenși de furtună se lăsau foarte jos, aducând după ei un vânt care mă dărâma. Mergeam ținându-mă de palmieri, cu părul intrându-mi în gură și ochi (încă o dată mă bate gândul să mă tund scurt, băiețește). Ploaia măruntă răpăia pe acoperiș și venea din toate direcțiile. Oriunde te-ai fi ascuns, nu aveai cum să scapi de ea. Ne-am așezat la restaurantul resortului, care era pe plajă. A fost un mic dejun extrem. Mă temeam să nu îmi zboare mâncarea din furculiță și trebuia să țin toate lucrurile să nu zboare. Parcă era o comedie prost regizată și nu mai puteam de râs. 

Toată ziua m-am învârtit de colo colo, în bătaia vântului, am făcut zeci de drumuri pe plajă, sperând să văd un colț de soare. Valurile erau imense, de vreo 3-4 metri, și se spărgeau departe, în larg. De mult voiam să înot pe furtună, așa că mi-am luat inima în dinți și m-am aruncat în valuri. Apa era mai caldă decât apa caldă de la robinet, senzația era formidabilă. Vântul mă arunca din val în val, eu țopăiam ca un titirez. După vreun sfert de oră am ieșit din mare cu o față de câine plouat și m-am lăsat dusă de vânt până la bungalow. 

Mă simțeam ca Marry Poppins, umbrela îmi lipsea. Am descoperit și locul pe care îl căutam de dimineață. Pe terasa bungaloului erau două hamace. M-am trântit în unul și mi-am continuat dansul cu vântul. Povești de mult uitate îmi apăreau în minte una câte una. Dar cea a lui Robinson Crusoe era cea mai persistentă. Și vântul bătea, ploaia răpăia, eu mă legănam cu o mână atârnând. Robinson se plimba prin fața mea.

Deci așa arată o furtuna tropicală.